cum iubesc barbatii

O admir alaturi de alte doamne, o citesc alaturi de persoane care nu ii recunosc valoarea din invidie, o iubesc pentru ca imi contureaza povesti in minte, o inteleg pentru ca si eu sunt femeie, o invidiez pentru ca are mai multa putere decat mine, o intreb dar nu imi raspunde. De ce? Pentru ca in intimitatea ei, doar razele de lumina patrund, iar oamenii... uneori sunt pur si simplu...anonimi.

Acesta este cel mai frumos articol pe care l-am citit scris de Mihaela Radulescu, publicat atat in carte, cat si in revista Elle.

Daca as fi barbat,n-as iubi o femeie pentru frumusetea ei, ci pentru feminitatea ei....

M-as uita staruitor doar spre o femeie care nu m-a zarit,preocupata sa fie ea insasi.As sti ca-I frumoasa si din intunericul unei Sali de teatru,pentru ca nu rade strident si nici nu si-a urcat picioarele pe scaunul din fata,pentru ca nu se saruta cu iubitul ei pe tot parcursul piesei de teatru si pentru ca plange discret la replicile frumoase.I-as lua urma pasilor doar daca as simti ca ma va refuza rece si politicos,pentru ca nu-I place sa fie agatata pe strada.
Daca as vedea-o pentru a doua oara,as zambi de felul in care-si da parul dupa ureche si mi-as imagina ca de-acolo,de la gatul dezgolit,as incepe s-o sarut,cand mi-ar da voie..M-as trezi dimineatza cu chipul ei pe tavan.Mi-ar placea pentru ca merge hotarata si nu se imbraca mulat,ci in alb si negru,nu e rujata si pudrata,ci doar limpede si fragila la vedere..
Daca as intalni o femeie intr-un bar,m-as gandi nesimtit la ea,pentru ca felul in care bea si fumeaza nu m-ar inspira decat spre o noapte de sex clement.Daca as vedea-o in statia de autobuz,mi-as face pana ca sa ma uit cum stie sa astepte rabdatoare...Poate ca as parca masina si m-as plimba cu acelasi autobuz,doar ca sa verific ce-i place la un barbat: indrazneala,eu...sau masina?
Probabil,ca oricarui barbat.mi s-ar putea intampla sa-mi placa prietena prietenului meu.Avantajul meu ar fi considerabil,mai ales daca relatia ei cu amicul meu e mai mult o trecere,decat o statie.As sti cum s-o cuceresc mai lesne decat pe fata de la teatru,despre care nu stiam nimic.Ticalosia mea ar avea sansa sa treaca drept o mare iubire,de vreme ce mi-am inselat..prietenul!
Mi s-ar putea intampla sa cunosc o femeie de mai multa vreme,dar abia intr-un anume moment s-o VAD.Poate ca,simtindu-i parfumul discret si vazandu-i mainile frumoase,as privi-o in ochi fara vorbe,pana m-ar intreba ce-i cu mine.Poate ca de la glezna ei fina as incepe o poveste care s-ar infinge-n suflet.Daca as vedea cum se bucura de ciresii infloriti si daca as auzi ce raspicat vorbeste,m-as stradui sa ii povestesc despre mine...
Daca ar fi deja iubita mea,m-ar induiosa felul in care mi-ar spune “buna dimineatza” cu buzele,mainile,ochii si pielea ei toata.As pleca la munca zambind daca mi-ar face micul dejun si mi-ar spune ca ma iubeste numai din ochii calzi de sub parul ciufulit.Mi-ar fi dor de ea daca nu m-ar suna intruna si daca nu m-ar intreba nimic cand as veni tarziu de la munca.As iubi-o pentru ca nu-si barfeste colegii,pentru ca nu-mi uraste prietenii,pentru ca nu tipa la nimeni si,mai ales,pentru ca ii stralucesc ochii de cate ori ma vede si pentru ca iii inchide cand o sarut.Mi-ar fi nespus de draga cand m-ar adormi mangaidu-ma pe spate, cu degetele si cu sarutari cuminti.Mi-ar fi greu sa ma uit dupa alte femei cand iubita mea sta picior peste picior cu atata gratie si cand orice rochie simpla pe care o imbraca trezeste dorinta unui alt barbat.
As adora-o pentru libertatea de care ne-am bucura impreuna si pentru ca nu mi-ar spune niciodata ca e obosita cand as vrea sa fac dragoste sau sex cu ea.M-as topi dupa ea daca ar zambit fostelor mele iubite si daca nu m-ar intreba nimic dupa aceea...M-as uita in nestire la ritualurile ei,cand mi-ar da voie,pentr ca as fi nebun dupa ea cand si-ar pune ciorapii,cand si-ar rimela genele sau si-ar peria parul,cand ar uda florile sau as pregati masa...As da orice sa-i aud vocea limpede cand m-ar enerva toti la serviciu si as iesi cu ea in fiecare seara daca n-as auzi-o plangandu-se ca nu are cu ce sa se imbraca.Mi-ar placea sa fie neajutorata doar atunci cand are nevoie de mine,de barbatul ei...
Probabil ca nu ne-am plictisi nicicand impreuna daca am stii sa ne lasam spatiu si daca iubita mea ar sti sa taca si sa viseze,sa citeasca langa mine,sa-mi asculte muzica...Mi-ar fi de-ajuns sa imi fie cea mai draga din lume si din viata daca as vedea-o ca-i vina sa planga cand am fost rau cu ea si as fi nebun dupa ea daca nu ar plange...I-as iubi lacrimile doar cand ar fi de dor sau de prea multa ibuire si le-as stinge cu ale mele..Daca am putea sa vorbim de toate si sa intelegem tot ce ne spunem.ar fi femeia langa care am visat sa traiesc.M-as certa cu ea fericit ca nu tranteste usi la lipsa argumentelor si nu spune prostii cand e derutata.
Iar daca ne-am muta impreuna,mi-ar placea sa ma umileasca cu ordinea la care m-ar imbina si curatenia care n-ar fi doar in sufletul ei,ci si in dulap,in baie,in bucatarie..Femeia care mi-ar pune in pericol burlacia ar trebui sa accepte toanele,
ciudateniile,simplicitatea in anumite privinte si sa stie de pe rost ca barbatii si femeile nu iubesc la fel.Ar trebui sa poarte lenjerii fine chiar si cu bocanci si sa nu ma lase vreodata s-o vad cu bigudiuri sau cu castraveti pe ochi,I-as aduce flori in orice alte zile decat acelea in care ne-am sarbatori anii de cand suntem impreuna si mi-ar placea ca ea sa nu-si doreasca vreun cadou de “Valentine’s Day”...
As vrea sa priceapa ca toti barbatii viseaza sa faca macar o data in viata sex cu doua femei si sa se straduiasca sa-mi ofere senzatia asta.As fi al ei,daca s-ar prinde la timp ca o astfel de abordare tine orice barbat acasa.As vrea sa faca tot ce-i trece prin cap si tot ce intuieste in mine atunci cand se dezbraca pentru mine..
As vrea sa muncim amandoi in nestire,sa ne construim temeinic vietile,iar cand va fi sa facem copii,as vrea sa stie ca voi fi un tata bun.Nu i-as ucide nici un vis,daca realitatea pe care mi-ar oferi-o ar fi aceea pe care am visat-o intotdeauna...
Daca as fi fost perfect,n-ar fi avut nici un merit sa ma iubeasca(de la o femeie care l-a iubit pe Paler am invatat asta..).Femeia mea insa va trebui sa fie perfecta pentru mine.nu in frumusete,ci in feminitatea ei deplina.
Daca nu mi-ar cere nimic,i-as da tot ce nici eu n-am crezut ca sunt in stare...
Daca in sufletul ei ar fi cel mai frumos,nu as pleca niciodata de acolo...
Poate ca barbatul de langa tine nu-ti va spune niciodata povestea asta asa,poate daca-l intrebi ce iubeste cel mai mult la tine nu va stii sa raspunda cu aceeasi limpezime sau poezie..Dar e posibil sa fi aflat raspunsurile din felul in care te iubeste...Cel mai grav e cand afli toate astea din felul in care se indragosteste de o alta femeie,nu mai frumoasa,ci mai feminina...

dezghet

existi sau mintea mea halucineaza?sa fie oare visul devenit realitate?sa fii tu enigma timpului transpusa in realul naucitor din jurul meu?acum esti fiintza ca mine,caci sarutul meu te-a transformat in om.respiri si suflarea ta imi inunda trupul.rasufli si simt fiorul cald ce imi dezgheatza simturile.maucitor impas...sublima atingere a mainilor tale pe mainile mele inghetzate.tu esti irealul din lumea mea.imaginea simpla a trairilor mele abstracte.jumatatea mea...

Pe langa...

Pe langa frumusetea pe care revistele o etaleaza in fiecare zi prin fiecare numar, pe langa dimensiunile perfecte pe care chirurgii le modeleaza in fiecare zi prin fiecare operatie, pe langa sumele impresionante pe care mafia le jongleaza in fiecare zi prin si cu ajutorul "oameniilor corecti", pe langa tristetea falsa etalata de cersetorul de la metrou in fiecare zi, pe langa cruzimea cu care o mama isi arunca pruncul din primele secunde sau un parinte isi violeaza propriul copil, pe langa si iar pe langa. Dar pana cand? In aceste momente ma intreb daca timpul isi merita dreptul. Intr-o balanta ce inclina cu brutalitate spre partea negativa, singura variabila ce poate schimba asta, isi urmeaza cu nepasare cursul... Urasc aceste episoade in tabloul vietii. Urasc ca nu am stiut in copilarie sa il rog pe mos Craciun sa imi dea o bagheta magica pe care sa o folosesc peste ani. Urasc....anticiparea imaginii de peste ani.

Singuratatea in 2

Imi lipseste caldura persoanei pentru care as opri timpul si existenta mea himerica si-ar gasi lacusul sfant.Imi lipseste farama de speranta pe care o abandonez cu insensibilatea mamei ce renunta la propriul fat.Trec ore in care gandurile mele sunt racite pe o harta fara indicatoare si siguranta e zdruncinata.Trupul meu tanjeste dupa atingerea calda a unei dimineti in care roua e martora primului sarut in jocul de lumini al rasaritului de soare.Miscari circulare pe care propriul destin refuza cu desavarsire sa mi le aloce.Si el...priveste din umbra,acoperind fiecare parte din mine.E acolo,dar crezul in iubirea neimpartasita ma indeamna sa nu privesc.Se ascunde lasand in urma amintirea unei nopti de dragoste.Si eu...imaginea unui persoane dezorientate isi face loc in multitudinea imaginilor pe care mintea bolnava le
provoaca.Sunt departe si imi privesc zguduita de remuscari propria-mi viata...sfarsitul a sublimat inceputul...intr-o ecutie cu 2 necunoscute,nu exista a treia....

Eu,tu si ea

camera e goala.picaturile lovesc fereastra vibrand in mine o frica pe care nu o pot reda in cuvinte.nebunie lor ma deconecteaza de realitate.ma sufoc si sunt inchisa intre 4 pereti.singuratatea e apasatoare si secundele par a fi efectele secundare ale unor pastile prescrise gresit.unde e?
"cu ea" imi spun sfidand logica.ma simt umilita si stiu ca e vina mea.sunt murdara.as vrea sa ma ridic si sa las ploaia sa ma purifice,dar ma simt slabita.curajul se transforma in mizerie.prizoniera in infern.am crezut ca pot sa merit fericirea,dar tocmai ea m-a adus aici."esti fericit?" imi spun dar stiu ca raspunsul va ramane o dilema.
refuz sa mai simt ceva bun in mine,acel ceva pe care reuseai sa ma faci sa mi-l doresc in jur.de ce?imi imaginez atingerea pe trupul ei firav si nebunia nu cunoaste limite.gustul buzelor pe care inca nu le-am atins,ochii tai in cautarea necunoscutului din privirea ei,ma tulbura.imi imaginez scena de dragoste intre el si ea.turbez.nu cunosteam gelozia si nici ea nu ma cunoastea pe mine.eram 2 antonime pentru care nu existau trasaturi si trairi.dar acum...in interio, focul pasiunii arde si scantaia in jocul ei demonic lasa urme.
"cum poti sa imi faci asta si sa ma privesti apoi?".evit sa mai simt caldura ta si in acelasi timp refuz sa ma lasa prada gandurilor ce imi invadeaza spatiul mintii.incerc sa fiu rea si simt ca ma deconectez de tine,dar ma evapor incetul cu incetul cum frunzele dezgolesc copacii la atingerea haotica a vantului toamna.
nu te mai chem,nu te mai vreau,te chem si te vreau.!!! agonia pune stapanire pe trupul meu bolnav.ofilesc in chemarea iubirii."ea ma motiveaza" iti spuneam cu privirea inocentei furate.sa ma mai las motivata cand stiu ca nu pot sa te am?totul are un scop,un sens si un motiv,raspund cu o indiferenta pragmatica....si da iti sunt fidela minte corp suflet.poti intelege asta?in tine se ascunde jumatatea prin care respir,vad,traiesc,cad,ma ridic si lumea are un alt inteles.
depind de tine?

Somnul....

A intrat pe usa plangand cu valiza in mana... ma uitam la el uimita si nu-mi venea sa cred, a zis ca se numeste Mark si cauta o fata care sa semene cu un inger... se dezbraca usor si-mi spune ca este pe punctul de a-l intelege pe Dumnezeu... ma priveste, ma ia in brate, eu doar ma uit la el uimita... plange in fiecare seara in camera lui... plangem impreuna uitandu-ne la frumusetea lunii si adormim imbratisati ca doi copiii. Imi spune zilnic despre povestile lui de dragoste, uneori ma fascineaza atat de tare incat las tigara sa arda singura, fumul invaluindu-ne mereu.

Azi mi-a zis ca pleaca...dar unde? Nu vrea sa-mi spuna... am strigat dupa el “te iubesc” s-a uitat inapoi si m-a luat in brate... m-a sarutat, ca in serile reci cand adormeam pe podea amandoi imbatati de atata frumusete, uimiti de atata maiestrie si de tot ce ne inconjoara... se intoarce si imi spune “si eu... si eu te iubesc” imi dau seama ca nu are unde pleca si singura optiune este aceea de a ramane.

Fumam... bem... murim in fiecare noapte si ne trezim din moartea aceea goala in fiecare dimineata... orice am face e trist dar in acelasi timp atat de imbucurator, plangem impreuna, lacrimile ni se contopesc pana ajung un rau lovind cu putere in cursul lui... si mereu adormim pe podea cu bratele incrucisate. El ziua pleaca, imi spune ca as face bine sa fac ceva diferit astazi dar eu nu vreau.....nu vreau sa plece. Ma fascineaza cum ma priveste dar il las sa plece... pleaca, se uita inapoi si imi zice ca imi va aduce tigari pentru diseara. Zambesc si alerg sa il mai sarut o data.

Ajunge acasa si ma gaseste pe podea, plange, plangem impreuna... fumam, tipam la luna si iesim afara... e vara, de cand nu am mai iesit din casa....
E nisip pe jos? Da... uite si marea... fug in apa si-mi spune sa ma intorc, ne privim si pentru prima oara vad un zambet pe chipul lui si se intoarce cu spatele... e rusinat? Se uita din nou la mine... vad ca pielea nu mai imi este atat de neteda, parul e gri, al lui la fel dar il vad ca atunci cand a intrat in casa pentru prima oara. Cum de nu am observant asta? Ma invaluie somnul, cad si el ma aducein casa. Incep sa deschid ochii,dar lumina e puternica...Pentru prima oara stam in pat, eu stau in pat, el langa mine...ii simt privirea...vreau inapoi pe podea!, dar realizez ca nu ma pot misca. Ma ridica cu greu si imi dau seama ca si lui ii este rau.... il iau in brate, ii simt inima cum bate greu, plangem dar in acelasi timp zambim soptindu-ne:"te iubesc"...

.............Adormim!.......................

Copilul si muzica

Maya privea impietrita cum sicrul cobora spre acel loc rece,diferit de caldura pe care o degaja Nick de obicei in jurul sau..Lacrimile ii curgeau pe obraji,dar stia ca trebuie sa fie puternica..pentru copilul pe care il poarta in pantec..."o sa lupt...stiu ca totul se intampla cu un scop si exista un motiv pe care o sa il inteleg la momentul potrivit..dar e greu fara tine Nick..Dumnezeu te-a chemat langa El..si mi-a trimis o parte din tine...din mine...din iubirea noastra...cand o sa il privesc o sa vad zambetul..privirea ta calda ce imi invada inima in fiecare zi..o sa il iubesc cum te-am iubit pe tine...iti promit"..si a aruncat trandafirul alb..."te iubesc si mereu te voi iubi"..
Daved,Dave cum e alintat de persoanele din jur,s-a nascut chiar de ziua lui Nick,pe 13 august.Maya a ales numele acesta,pentru ca in ebraica inseamna "iubit de Dumnezeu" si pentru ea acest copil a fost salvarea si consolarea de care avea nevoie dupa moartea singurului barbat pe care l-a iubit.Este un baietel vesel si plin de viata,pe care Maya si parintii lui Nick il rasfatau in orice moment,incercand parca sa acopere golul din sufletele lor."E bucatica rupta din Nick cand era micut",spune doamna Peterson si il ia in brate pe Dave.Ochii lui verzi si parul negru ii incadreaza fata intr-un mod placut si armonios.Priveste curios in jur si intreaba cand vede ceva nou "ce e mami?".
De la nastere,Maya si-a petrecut majoritatea timpului alaturi de el.Stia ca a fost minunea de care avea nevoie,lumina ce a aparut in intunericul din jurul sau,sansa de a inchide un capitol si a incepe altul.Inima ei era invadata de o noua caldura,o noua fata a iubirii pe care nu o mai simtise niciodata:dragostea de mama.In memoria lui Nick,a hotarat sa transforme un vis al acestuia in realitate.Simtea ca trebuie sa ii multumeasca pentru tot ce a facut in timpul vietii si sa ii arate ca inca il iubeste...Va reflecta personalitatea acelui omului minunat,ceva in care el s=ar fi regasit si si-ar fi dorit sa faca...
"Secundele,minutele,orele,zilele,saptamanile,lunile,anii...timpul..isi continua cursa spre destinatie.nimic nu se opreste si totul pare a face parte dintr-un ciclu,pe care omul nu il va schimba niciodata...viata in sine e o provocare si o lupta permanenta de multe ori cu noi insine...mereu m-am intrebat cine sunt...nu vreau sa trec fara sa las ceva in urma mea.nu vreau sa ma limitez in sentimente si am invatat ca trebuie sa aratam persoanelor de langa noi in fiecare secunda cat de mult ii iubim..poate cand o sa vrem sa facem asta,va fi prea tarziu..toti avem o sarcina si trebuie sa o ducem la bun sfarsit.chiar daca e greu si intalnim obstacole in calea noastra...chiar daca plangem,radem sau trecem prin stari pe care nu le intelegem,dar ne bucuram de ele.suntem oameni si poate spre ghinionul nostru...simtim..." si Maya se opri cateva secunde,bea din paharul cu apa si continua "Moartea lui Nick m-a maturizat si m-a ajutat sa realizez cat de puternici putem sa fim,noi,oamenii in general, si nici nu constientizam.Astazi se implinesc 4 ani de cand el nu mai esti printre noi,dar stiu ca in tot timpul asta a fost alaturi de mine si mi-a dat putere.Sunt sigura ca stiti de pasiunea lui pentru muzica.Ii placea sa guste din fiecare nota muzicala,sa isi daruiasca sentimentele si trairile chitarei.Deveneau una si aceasi persoana.Simteam ticaitul inimii lui pe note muzicale,priveam setea din ochii sai oglindita in vibratii ce se auzeau din abisul sufletului...Pentru Nick sunt,suntem aici.Pentru Nick am deschis aceasta scoala,unde tinerii pot invata sa cante la un instrument si isi pot dezvolta talentul muzical.Stiu ca de acolo din ceruri acum ne zambeste si se bucura alaturi de noi,pentru ca am reusit sa facem ceva in memoria lui.Pentru tine Nick!" si Maya s-a indreptat spre Daved,l-a luat de mana si cu zambetul pe buze a taiat panglica.
"Uite Dave,tati e acolo si ne priveste" si Maya isi ridica privirea spre cer.

Pictura mea

Esti numai tu...

cand visez te prind de mana

si te asez pe sezlongul de pe terasa fericirii mele...

A devenit tronul tau in ultimul timp.

Apoi cu grija iti asez buclele blonde

ca in bataia soarelui sa pari

o stea a zilei...

Ma privesti nedumerit si te sarut

ca sa obtin zambetul perfect.

Salcamii infloriti

imi parfumeaza pictura

iar roua imi uda pensula

cu care incerc sa descriu

perfectiunea..

Esti un Dorian Gray

constient de puterea privirii tale...

Pensula imi cade din mana

si adorm la picioarele tale...

ma trezesti cu un zambet si un sarut

Pictura e gata

nu esti tu in ea...

Suntem amandoi

pierduti in vibrari de rosu

si sunete de galben...

Suntem noi si cerul,

noi si pamantul...

Suntem pacatul si iertarea...

Dumnezeu ne-a facut unul pentru celalat...

Acum ma ascund in tine

si ii multumesc ca te am...

Suflet pribeag

La inceput trupurile si sufletele lor au fost legate.. perfectiunea uniunii lor a maniat zeii si lumina. In intuneric au fost despartiti si aruncati inapoi in lumea in care nu mai puteau fi fericiti. Toata viata ei incearca sa refaca sacrul uniunii, sa se regaseasca, sa umple golul, dar blestemati, ei au baut din apele uitarii. Nefiind in stare sa recunoasca chipul drag, ei cauta... cauta sa renasca androginul..

Intr-o zi a aparut in viata lui ... asa cum isi imaginase de multe ori .. Cea care a dat viata trairilor care i-au fost straine, dar pe care le visase.
"Joc de ingeri...." de o puritate ireala....
Ea reprezenta jocul cunoasterii. Ochii ei il vedeau asa cum ii era scris sa fie in adancul sufletului.. Cum incerca sa fie.. Cum spera sa fie cunoscut. Cunoasterea ei insemna cunoasterea eului sau si lui i se parea ca o cunostea deja.. cum se cunostea pe el. Si i se parea ca a mai intalnit-o.... poate intr-o alta lume.. "Trebuie sa fi uitat"

-------------------------------------------------------------------

Pleci si cu tine apare o noua intrebare:de ce..?Cum poti sa atingi limita si sa nu spargi globul?Oare ce vezi dincolo..As vrea sa poti vorbi cu mine,taine supreme se ascund,dar tu poti sa mi le arati.De-as putea zbura cu tine monstru cu aripi.Alina-mi curiozitatea si raspunde-mi..offf de ce nu poti?Acolo e eternitatea?Adu-mi macar o raza de soare inchisa in cutia timpului,adu-mi in dar cunostiintza,dar nu o face sa dispara.Tu zbori si eu raman aici cu dorintza de a ma inaltza cu tine.Sunt doar un om,o muritoare?Totusi insemn ceva?..de ce ma tot intreb.Tacerea ta ma strapunge,sangerez si nu pot intelege.Iti place?As vrea sa simti,ce simt si eu..Continui sa ma intreb ce se afla acolo sus,dincolo de cer,de nori,de timp,de spatiu,de etern..Probabil tu..monstrule cu aripi intoarce-te si priveste spre mine.Fii muritor si tu..Ce naiva sunt.Ai renuntza la tot pentru mine?Mi-ai da sansa sa iti arat lumea cruda in care traiesc?Cum poti sa ma transformi acum in nestiintza?Si iar te intreb..iti place?
Ce inseamna pentru tine fiintza umana?Un simplu gest,o simpla privire,un banal care se complica traind dincolo de aparentze.Ochii tai ating limita dintre real-ireal,eternitate-moarte.Tu si eu suntem intregul binecuvantat de sufletele cerului.Totul unitar pe care sunetele ingeriilor il contempleaza intr-o alta viata.Exista ratiunea sau subconstientul meu e marea?Ma inec in propria suferintza,
Sunt victima timpului,un om simplu,un suflet pierdut in coincidentze simbolice.Sa fii oare un nemuritor si eu o simpla stea,ce in intuneric va atinge haoticul infern?Ma luminezi acum pentru ca tu esti visul meu:esti viata de apoi.Oftez cautand linistea in bratzele necunoscutului.Cine esti tu oare si de ce apari?De ce ma regasesc in tine,dar ma simt atat de mica?Tu esti acolo,eu aici.Offf suflet pribeag si tu cauti odihna?Ma mint ca o ai crezand ca stiu totul. Naivitate...copilarie... joc....Arata-mi calea,vreau sa iti dau totul.O spirit al suferintzei,de ce zbori iar?Ce e acolo,spune-mi..voi contura prin ochii tai elixirul tineretii fara batranete si il voi da sufletul meu.

Rasare . Nu vreau lumina..oooo..nu, de ce?..e prea drevreme...si iar si iar si iar.... m-am stins in nestiintza si in intrebari,cautand raspunsuri spre lumea de apoi

---------------------------------------------------------------------------

Sentimente din spatele unei prietenii

incerc sa imi ordonez ideile si sa gasesc cea mai buna modalitate si in acelasi timp cea mai simpla de a iti spune ce simt....cat de usor mi-ar fi daca as stii... ma complac in nestiinta acestui lucru pt ca imi da putere si pt ca slabiciunea asta ma face din ce in ce mai apropiata de tine....si nu mai stiu ce se poate intampla...nu stiu daca e bine sau rau...nu stiu daca e un pacat sau e o dulce amagire a unui vis, betie de sentimente stinse cu vin rosu.. este ceva ce imi doresc...sa aprofundez ...sa invat...sa simt...si are legatura cu tine...cu universul tau..pt ca esti un mic univers coborat langa mine...ma pot baza pe tine si iti stiu pasii cand vrei sa treci sa ma vezi doar pt a-mi aminti ca esti langa mine...cum sunt un simplu om vreau din ce in ce mai mult...si nu ma pot opri ....din visare din sperante....cateodata as vrea sa stii cate inteleg si stiu la ce t referi...sau cel putin incerc..sa te cunosc...si stiu clipa noastra...cand eram impreuna...si stiu tot ce s-a petrecut cand eram noi doi...fiecare miscare facuta, gest , cuvant spus...nimic nu era la intamplare...la asta se putea rezuma.."o clipa"...desi pare absurd si nu are intensitatea pe care o doresc...poate e un cuvant atat de simplu,atat de mic...nu include tot...
dar e ce tot? un mare amalgan de sentimente contradictorii pe care nu le mai recunosc...te vad sau simt ca imi ceri ceva..ma prefac ca e o gluma si sper in adancul meu ca tu sa nu ma crezi....cand ai dormit la mine si iti simteam cum te apropii,cum imi doream sa ma apropi de u...ma crezi daca iti spun ca inima imi batea cu putere?incercam sa fiu constienta,realista,dar parca as fi oprit timpul...stii..atunci eram fericita...in clipele alea simteam ca am parte de ceva pur,sincer,cald...si totusi nu puteam sa reactionez..eram inlemnita..eram departe...mi-e frica de momentul asta de sinceriate..mi-e teama de reactia ta...mi-e teama ca se poate sfarsi...sau poate incepe si eu nu voi stii cum sa ma descurc... cum sa fac fata situatiei...si stiu ca exista acolo sus un Dumnezeu...al nostru al tuturor...al meu care mereu m-a ascultat..care m-a ridicat cand am cazut si care mi-a dat palme cand am gresit ..dar daca trebuie sa platesc fericirea sunt dispusa sa dau oricat...si simt cateodata ca fericirea mea e mai aproape ca niciodata...si nu ma gandes la ce ar putea fii intre noi ca la o pedeapsa ci ca la o incercare de regasire a doua suflete care au suferit fiecare ....am avut parte de dezamagiri fiecare dar lucrul asta ne-a facut sa fim mai intai de toate prieteni, confidenti...relatiile sunt complikate...nu ne putem reduce la o singura persoana....imi pierd increderea si as vrea sa pot fii deschisa si sa iti zic personal ce simt dar ma autocritic...prea mult...mi-e teama de decizii...asta e un luru sigur si mi-am dat seama ca si tie iti e ...
o decizie implika fff multe: te gandesti in primul rand la lucrurile daunatoare ce ar putea urma si mai tarziu la cele benefice care de fapt sunt doar urma egoismului tau...dar intrebarea mea e : cand vei accepta ca egoismul este si el parte din personalitatea fiecaruia? ai dreptul la fericire....nu afirm ca eu as fii cea mai buna alegere a ta cu toate ca ma intreb daca noi am avea o sansa...si nu imi pot raspunde...nu pot gasi ceva palpabil prin care sa stiu ce va urma...este atata nesiguranta dar vreau acea speranta si am nev de sperantele desarte date de tine...am nev de un cuv al tau...vreau sa cunosc acea fata a ta pe care o apreciez, o iubesc, o doresc...
da! vreau ! vreau atatea de la viata de la tine cred ca vreau ...dar stiu ca ti-e greu si stiu de asemenea ca nu poti lua o decizie de pe o zii pe alta...

imi pare rau daca aflii ce nu vrei..imi pare rau ca sunt atat de sincera....e tot ce pot face in acest moment...si daca asta inseamna eliberarea mea asa sa fie....

am nev de tine...am nev de tine ca de aer...sunt fericita cand vii la mine ..cand esti atent cu mine...si micile nebunii pe care le faci cand vii la mine...si cadourile...si imi place cand te surprind...si vreau ca in fiecare zii sa te surprind si sa te amuz si sa am grija de tine....si vreau sa fiu si iubita si sora si prietena si confidenta si cred ca pe rand am inceput sa fiu cate un pik din toate....

indiferent de reactiile pe care le ai si daca ai inteles ce vreau sa iti spun...nu uita ca prietenia noatra valoreaza fff mult ...ma face sa ma simt speciala ca te am in viata mea si te face special pe tine ca om...definitia ta este una complexa...nu te pot exprima in cuvinte..esti palma adevarului si in acelasi timp esti blestemul nesigurantei...ajuata-ma sa regasesc ce mi-am dorit...ajuta-ne sa vdem ce vom face ..ce vei face...priveste-ma ca o parte reala din viata ta...sunt langa tine...nu privi prin mine...sunt aici si am atatea lucruri pe care vreau sa ti le spun fara sa scot un cuvant...o imbratisare...un sarut...sunt un om cu asteptari....Nu pot anticipa nimic...si sincer....cum ai spus si tu...nu vreau sa pierd ce am acum...misterul..enigma....... NU VREAU SA PIERD PRIETENIA

o ultima scrisoare.....

S-au implinit doi ani de cand Gabriel Garcia Marquez se retragea oficial din viata publica, trimitind o scrisoare de ramas bun prietenilor, cititorilor si admiratorilor lui. Poate ar fi bine sa o citim mai des si sa ne aducem aminte:
“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor…
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

Love story

era tot cald...si azi...ca si ieri...si alaltaieri...tot tarziu...
si pentru el era tot devreme...ca si ieri ..si tot ca si ieri si alaltaieri aceeasi pagina scria aceleasi cuvinte...
si el scria ce ii dicta...
EA ca si ieri sau alaltaieri era tot acolo: in antetul si subsolul paginii si il intreba raspunsurile ce erau deja acolo scrise cu litere de-o schioapa ca doar cei atenti si curajosi sa le poate citi.

era tot cald...si cartea are coperti groase, colorate si miros a tipar...si literele nu se usuca desi e cald (asa a fost si ieri si alaltaieri)..."literele nu se usuca" spune el suparat ca s-a murdarit de cerneala pe mana dreapta..."ai rabdare, culorile traiesc singure si renasc atunci cand le iubesti" spuse ea si se gandi ca inca nu e pregatita sa foloseasca nuante vii...

era tot cald...si era si ultima seara...ca si ieri el se gandea la sperante si vise si la copilul ascuns care nu mai are inocenta copilariei...si tot ca si alaltaieri ea picta cuvintele in gri si privea locul gol din biblioteca care parca o indemna sa dea paginile...lampa cu gaz era pe sfarsite si acum le era la amandoi teama ca daca se va face intuneric nu vor mai reusi sa citeasca cuvintele scrise cu grija impreuna...

------
Carturarul gasi din intamplare cartea uitata pe un raft. Avea carti groase, uscate si mirosea a umed.Avea multe pagini si toate erau albe...Aseza cartea inapoi in biblioteca si sufla cu putere praful de pe raft.
O singura pagina era insa colorata ... in portocaliu ... "combinatia perfecta"...

Cuvintele nu sunt simple cuvinte

Pentru mine totul are sens indiferent daca respira sau nu. Exista acelui lucru nu a fost hotararea mea si consider ca trebuie sa accept asta. Mereu m-am intrebat ce dialog exista intre o floare si alta floare; o pasare si alta pasare; o carte cu o alta carte; chiar si intre litere. Consider ca literele comunica intre ele... prin cuvinte... Ce se ascunde intr-un cuvant? Ce simte un cuvant?
Cuvintele reprezinta instrumente la care am avut acces dintotdeauna si pe care le-am tot utilizat inca din ziua in care am inceput sa vorbim. Le consideram ca facand parte din rutina. Deseori vorbim fara a gandi in prealabil si fara a fi constienti de impactul cuvintelor noastre. Si, cu toate acestea, pot avea un impact de zile mari – atat asupra noastra, dar cu precadere asupra altora. S-a mai spus candva si ca limba reprezinta un indice al gradului de civilizatie. Ceea ce auzim in jurul nostru zi de zi transmite foarte multe despre cultura noastra, despre etosul propriu si, totodata, despre respectul pentru semenii nostri. Cea mai mare parte din limbajul cu care avem de-a face astazi poseda o doza de duritate. Mai precis, acesta este deseori necizelat, tradand furie si intentii negative. Dam peste el oriunde mergem si provine de la persoane care apartin tuturor categoriilor de varsta. Limbajul fiind pionul esential in tumultul fiecarei zile trebuie: sa ne determine sa devenim constienti de imensa putere a cuvintelor, pentru a invata sa le alegem cu mai multa atentie; sa ne ajute sa invatam cum sa observam partile bune ale fiecarui om si ale fiecarui lucru, identificand totodata oportunitati de a transpune in cuvinte observatii benefice; sa transforme limbajul pozitiv intr-un instrument pe care sa il folosim cu multa usurinta si naturalete. Propriul nivel de fericire si chiar respectul de sine vor spori in momentul in care vom reusi sa gasim punctul de echilibru al mesajelor si al cuvintelor pe care le alegem pentru a le transmite.

Perete alb

" Norii erau ca niste vanatai pe un cer de un albastru timid, dar asta si pentru ca movul cu ceva reflexe de rosu dadeau mai multa gravitate norilor decat de obicei. Cu aproape o ora inainte ca seara sa se infinga cu totul in pamant, soarele incerca noi nuante de lumina, ca un pictor genial, iar norii, ascultatori, se imbracau cu ele. Nu erau nori cu ploaie, ci doar cu ceva culori si aveai senzatia ca daca, totusi, ar incepe sa ploua, ar ploua cu picaturi din culorile lor si ne-ar vopsi pe toti.
Asa erau si lacrimile ei: cand plangea, o multime de culori nemaivazute o inconjurau si ii descopereau o gramada de stari, astfel incat sentimentele pareau ca au propriile lor culori. Tristetea e usor violet, dezamagirea un rosu stins in contur albastru, indiferenta e verde cu maro, frica e mov, dragostea e portocalie- combinatia perfecta intre rosu si galben, intre iubire si gelozie, sperantele sunt bleu cu roz, nerabdarea e verde aprins, iar fericirea e alba, o suma a tuturor culorilor si starilor. Nu construiesti fericirea fara toate sentimentele astea, cum nu ai pur alb fara toate culorile si nuantele de pe lumea asta.
Ca si seninul cerului, in ultimul timp si mai mult decat de obicei, albastru privirii ei era acoperit de nori. Iar norii plangeau cu lacrimi.
Ea nu mai era de mult un copil in corp de femeie. Copilul din ea era pedepsit si inchis intr-o camera de la care ratacise cheia si nu mai putea sa intre, nici macar cat sa-l hraneasca. Nu si-a dat seama ca , odata cu el, in aceeasi camera, isi inchisese si visele si nu putea acum sa mai ajunga nici la ele. Si nici ele nu mai putea fi hranite din afara camerei. Tot ce o tinea in viata se afla in alta camera, dupa o usa la care chiar ea a aruncat cheia. Era in pericol. Dincolo de usa, dintr-un instinct de autoconservare, copilul si visele se hraneau reciproc, hotarati sa nu moara nici unul atata timp cat erau impreuna. Depindeau unul de celalalt. Dintr-un alt instinct, copilul fiind obisnuit sa i se spuna ca el greseste mereu si ca este vinovat pentru toate relele, credea ca, de fapt, femeia ramasese inchisa in afara usii din vina lui si se hotari impreuna cu visele sa faca orice sa iasa de-acolo si sa o salveze. Cel mai tare se speriasera nu de linistea din cealalta camera, ci de faptul ca nu-i mai auzeau rasul. Si asta ii facea sa fie si tristi si tematori.
Copilul stia foarte bine cat de important e pentru ea sa zambeasca, pentru ca mai demult, in zilele lor bune, ea-i spusese: “Zambeste tot timpul si nu te vei imbolnavi niciodata de nimic. Ori de cate ori te vei supara, imagineaza-ti un perete mare si alb cu o multime de buline colorate pe el. Culorile sunt sentimentele tale, iar albul este fericirea. Atat timp cat exista si putin alb pe peretele tau, orice culoare o sa-ti para mai frumoasa si mai calda.” Tot atunci ii mai spusese ceva, dar inca nu era in stare sa isi aduca aminte, era totusi doar un copil. Iar el avea acum toate motivele sa fie ingrijorat. Daca ea nu mai zambea din cealalta camera, inseamna ca s-a imbolnavit? Patise ceva? Sau doar plecase de tot si nu avea sa o mai vada niciodata? Ultimul gand il sperie mai tare decat celelalte si se gandi la ce trebuie sa faca pentru a deschide usa sa o salveze si, astfel, sa-si rascumpere greseala fata de ea. Inca nu stia cu ce gresisem dar asta nu mai conta pentru el, pentru ca deja avea o idee despre ce trebuie sa faca. De cealalta parte a usii, prin camere goale, ratacea ea, atat de frumoasa in interior. O stabilisera deja toate oglinzile care au privit-o vreodata. Pot sa folosesc cuvinte, dar prefer culori. Dar si pentru asta ar trebui sa inventez unele noi, pentru a o desena intocmai. In ea se ascunde adevarate opere de arta. E ca un muzeu celebru, dar pe care acum il tine inchis, de teama s anu fie expusa sau sa nu fie jefuita de vreun tablou valoros in emotii, pictat chiar de ea. Si atat de putini sunt cei care inteleg arta adevarata, arta ei. Tot timpul avea o teama, si cateva momente de slabiciune mai deschideau cate o fereastra pe care puteai sa tragi putin cu ochiul si sa te uiti in inima ei. Era ca o tara cu peisaje frumoase, dar nu dadea numanui viza de trecere de teama sa nu fie invadata. Era ca un tort, dar fara sa lase pe cineva sa sufle in lumanari, de teama sa nu fie stinsa si impartita in felii mici tuturor, fara se bucure de ea cu totul.
A hotarat sa se ascunda de lume si sa se caute, din nou, pe ea. Singura, intr-un loc gol, fara nicio mobila, totusi, nu putea sa se gaseasca. Tacuta in glas si in priviri, nu vedea decat peretii care o inconjurau. Si nu era niciunul alb....
Cativa metri si o usa mai incolo, o idee isi facuse loc langa copil si vise. Era ideea salvatoare a copilului si aparuse ca un super erou in noapte. La ei nu era noapte, dar era sigur aproape intuneric. Fara se sfatuiasca macar putin cu visele, copilul se gandise ca daca se face mare mai repede o sa aiba puteri sa iasa, sa forteze usa. Nu stia, in inocenta lui, ca, daca va imbatrani prea repede, visele nu o sa-l mai recunoasca si ca vor fi ca niste straini. Si atunci, de teama sa nu ramana si ele singure, visele au chemat si ele pe super eroii lor, sperantele. In uniforme bleu cu roz, o echipa de interventie coboara din tavan, agatati de un fir de ata.
- Suntem echipa ASR si am fost chemati de urgenta!
Era vocea unui omuletz mic, ciufulit, cu ochi mari, prins de capatul de ata cu niste manute indemanatice, purtand o manusa bleu si una roz.
- Ce inseamna ASR, ca parca am mai auzit undeva de voi?! Intreaba mai mult decat mirat copilul.
- Inseamna “Acum Sperantele Revin” si lucram intr-o colaborare foarte buna cu visele. Unde sunt ele, suntem si noi undeva in umbra si avem grija ca ele sa nu pateasca nimic.
- Si de ce sunteti asa de mici? Nu sunteti si voi ca toti oamenii?
- Nu trebuie sa fii mare ca sa-ti faci simtita prezenta. Iar daca am fi la fel de mari ca oamenii, cum am mai putea incapea in ei sa-i ajutam?Asta este misiunea noastra, sa intram in mintea si sufletele oamenilor, sa fugim dintr-o parte in alta, pana cand toate simturile vor intredeschide putin usile,cat sa poata intra visele si sa-si duca treaba pana la capat.
- Si cum o sa stiti cand s-au deschis usile ca sa puteti intra cu tot cu vise?
- Exista niste semne care ne spun cand putem sa intram, incepu sa explice un vis.Cel mai usor de patruns este printr-un zambet. Cand acesta nu apare, ne mai raman usile de urgenta, cum ar fi o privire, un gest sau chiar si-un cuvant. De fapt, cuvintele sunt si usile de evacuare, pentru ca pe-aici suntem date afara cel mai repede, fara sa vrem. Asa ne-ai scos si pe noi din minte si sufletul tau. Cuvintele sunt cele care ne-au adus acum in starea asta de urgenta. Tu nu trebuia sa ne vezi niciodata, decat atunci cand ne implineam. Stim ca si tu, la randul tau, trebuie sa salvezi pe cineva, asa ca noi te vom ajuta sa ajuti. Esti pregatit?
- Dar de unde stiti ca asa o sa o pot ajuta pe ea?
- Simpla noastra prezenta este garantia succesului acestei misiuni si ne asigura ca mai este o sansa de salvare. Exista o singura conditie pe care trebuie sa o respecti tot timpul, astfel nu va mai exista cale de intoarcere niciodata.
- Care? Spune ingrijorat copilul, si in momentul acele doi-trei omuleti imbracati in mov aparura in coltul tavanului din camera, zambind preventiv. Frica isi trimisese spionii. Majoritatea celorlalti se aflau in camera si priveau de sus pe altcineva.
- Trebuia sa promiti ca nu o sa te faci mare niciodata. Asta e rolul tau in misiunea noastra. Pana la urma e la mintea oricui ca, asa cum noi suntem nici ca sa putem intra in tine, si tu trebuie sa ramai la fel de mic ca aucm, sa intri inapoi in cea care te-a inchis aici si care acum sufera in cealalta camera .

Ea incearca sa stearga cu lacrimi momentele in care l-a izolat pe copil, dar nu a ajutat-o la nimic. Isi aducea si mai tare aminte de clipele in care stateau de vorba si il sfatuia cum sa se poarte cu gandurile, cu visele, cum sa nu se puna niciodata rau sperantele pentru ca mereu va pierde. “Razi si toate usile inimii ti se vor deschide, Iubeste, si toate visele te vor sluji. Viseaza, si toate lumea va fi a ta”. Asa il invata cateodata. A deschis brusc ochii si a inteles: la fel ca in povestile pe care le stia de cand fusese si ea mica, unii copii cand se duc in locuri straine de ei, lasa in urma niste semne, niste firimituri, ca sa se stie drumul inapoi. Firimiturile pe care trebuia ea sa le urmeze, sa ajunga inapoi la copil, erau visele EI! S-a ridicat imediat si a inceput sa caute un perete cat mai curat. Omuletii mov deja incepeau sa plece unul cate unul din camera.
In aceeasi incapare, dar intre alti pereti, in umbra unui copil, sperantele impreuna cu visele puneau la punct ultimele detalii inainte de miscarea de interventie.
- Bun, noi suntem gata. Incepem?
- Ce trebuie sa fac eu? Intreba copilul, jucandu-se cu o rata de plus despre care nimeni nu stia de unde aparuse tocmai acum in camera.
- Tot ce trebuie sa faci este sa te gandesti la ceva frumos si sa razi. Sa ai un moment, cat de mic, de fericire. Cand vei incepe sa zambesti, noi vom intra, fara ca tu sa iti dai seama.

Putin speriat, copilul a strans rata mai tare in brate si atunci un macait de rata se auzi in toata camera. Mai auzise asta undeva, dar nu mai stia cand. Si apasa din nou. Rata facu iar “Mac!.” Iar asta il facu sa zambeasca. Cei din echipa ASR au inteles ca acesta este momentul cel mai potrivit si au inceput atacul. Copilul isi facuse un nou prieten din papusa asta si apasa mereu pe botul ratei, ca si cum aceasta ii povestea tot ce a facut de cand nu s-au mai vazut. Sperantele si visele deja ocupasera o parte din obiectivele propuse si nu se mai aflau in acea camera.
Pe un perete gri, o mana de femeie tocmai terminase de desenat, imaginar, conturul unei rate al carei bot iesise putin mai mare, comparativ cu restul corpului. Cum a apucat sa traseze ultima linie, pe perete prindea viata o pata alba. Planul ei functiona! Imediat a inceput sa deseneze aerul cu o viteza si o indemanare si mai mare.
Copilul nu putea sa nu zambeasca in continuu la sunetele pe care le scotea rata. Vazand ca are multe de auzit de la noul sau prieten, se aseza mai confortabil, in fund, sprijinit de perete. Dar se tot foia, de parca se asezase pe ceva. Cauta cu mana sa vada ce este si gasi o papusa. Se uita si mai mirat la fetita de plastic pe care o tinea in mana stanga si care clipea tare, cu gene lungi, spunand :” MAMA!”. In acel moment se facu si mai multa lumina in camera si in ochii copilului.
Dar si in cealalta camera lumina contura si ea, la randul ei, dar mai precis, o femeie care picta cu ambele maini adevarate scene de fericire. Aproape tot peretele din fata ei era acum alb. Lasase doar o parte nedesenata. Trase aer in piept si, cu emotie, incepu sa deseneze incet un dreptunghi cam cat ea de mare, care imediat prinse forma. Facu un pas spre perete si isi apropie mainile de ultima forma pe care o conturase. Lipi mainile de perete si impinse usor. Dreptunghiul ei devenise usa la care se gandise si deja lasa loc sa treaca unei urme de lumina din spatele peretului. Apasa si mai mult si deja putu sa priveasca in spatiul lasat de crapatura usii. Dincolo, pe jos, lipit de un perete alb, un copil asculta atent aventurile incredibile ale ratei galagioase si se ingrijea, ca o adevarata mama, de papusa care parea sa invie sub mangaierile lui.
Din picioare, fara sa mai intre in camera, ca sa nu deranjeze discutia celor trei, doi ochi caprui si doua buze roz priveau la copilul din ea, cu un zambet nesfarsit, avand deja pe chip culorile echipei ASR: “Asteptam Sa Revii....”, sopti doar pentru ea. "

Game over

Un ecran gol si 25 de litere pe care le pot folosi. Exista momente in care nu imi doresc altceva, cele 2 necunoscute nu ma pot trada, nu imi pot face rau... Din pacate in real life ele nu pot controla ce mi se intampla. Mereu m-am intrebat daca exista prietenie adevarata si daca risti cand te app de anumite persoane. Merita? DA, daca privesti la mom placute si NU, daca ajungi intr-un punct mort si nu mai recunosti persoana pe care o numeai "prieten". Numeai....timp trecut. Imi lipseste cea mai buna prietena sau poate imi lipseste imaginea pe care o am inca tiparita in suflet... Cand radeam de urmele de la perna dimineatza sau cand mergeam la examen stresate ca trebuia sa mai invatam si ultimul capitol, dar am inceput sa face karaoke.... Nu judec pentru ca nu sunt in masura sa fac asta, dar simt si doare... Uneori e bine sa stergi cu buretele si sa nu te gandesti ce ar fi daca ar tb sa iei aceleasi decizii. Ai face la fel? Eu da... nu imi pare rau pentru ce a fost, imi pare rau pt ca nu va mai fi... indiferent de trecut prezent sau viitor... Viata este unica.. Adevarul pur si simplu este rareori pur si niciodata simplu......

Timpul

Ca sa-ti dai seama cat valoreaza un an,
Intreaba un student care si-a picat examenele.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza o luna,
Intreaba o mama care a nascut prematur un copil.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza o saptamana,
Intreaba pe editorul unui ziar saptamanal.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza o zi,
Intreaba o persoana nascuta pe 29 februarie.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza un minut,
Intreaba un calator care a pierdut un tren.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza o secunda,
Intreaba-l pe un sofer care tocmai a evitat un accident.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza o milisecunda,
Intreaba un atlet care a castigat o medalie de argint la Olimpiada.
Ca sa-ti dai seama cat valoreaza o viata,
Intreaba-te ce simti cand pierzi pe cineva drag!
Pretuieste fiecare moment pe care il ai!
Pretuieste-l cu atat mai mult cu cat il petreci cu cineva deosebit,
Destul de deosebit pentru a-ti imparti timpul cu el.
Tine minte ca TIMPUL nu asteapta pe nimeni.
Ieri este deja istorie.
Maine este un mister.
Azi este un dar de la Dumnezeu

Despre mine: o necunoscuta

M-am nascut intre ani si inspre apa. Au venit in acelasi timp si in acelasi loc scoici, melci, alge si sirene, in plasma fantasticului, realul fiind construit si controlat pana in cele mai mici detalii de adulti care m-au pazit si crescut langa mare. Ma intorc din cand in cand acolo. E liniste, dar si intuneric. Colaj de secvente retro imbinate cu o tusa ultramoderna. Infinit si perfect nu-si gasesc inca locul. Umblu in timp pana reusesc sa ies din el. Atunci intervine spontaneitatea care ma arunca in lumea extraordinara a diversitatii. Libertatea dobandita e o specie de libertate curata, adevarata. Imi place sa migrez. Am invatat sa plec dincolo, in afara scolii, in afara casei, in afara familiei, in afara cugetului. Acolo sunt proaspata si pot crea. Alteori ma tin departe de aceasta natura si devin salbatica. La baza acestei lumi stau povesti, concepte cu legi paradoxale, care ma ajuta sa dezleg si sa vindec sirena dinauntrul meu, sa o imblanzesc, ca sa traim in tihna impreuna. Nu-mi dau seama in ce dimensiunea sa cantaresc avantajul. Am o voce fragila, cant in parelel cu corul o melodie intr-o armonie noua, mai subtila si mai sincera, fara retorica si care nu cauta sa dovedeasca unui necunoscut. Dragostea si gandirea se asaza subtil in acelasi ritm nestingherit. E neatins. Admir ce nu sunt eu. Femeia in absolut se metamorfozeaza constant. E complicat sa evadeze din mintea mea. O inspir si ma inspira. Vreau sa o desenez. Nu pot alege o culoare. Ele sunt radacini de suflet, hranesc somnul si constiinta. Sunt palide, voluptuoase, adanci, triste, moarte, reci, moi, diafane, parfumate, excesive, rare, crispate… infinite…
Fiecare e perfecta si fireasca in momentul ei.