miercuri, 21 iulie 2010

Tanjim...

E cald. De mult nu a mai fost atat de cald. Lumea pare oprita si captata in universul personal. Caldura e de vina...

De ce ne gandim la trecut cand stim ca ar trebui inchis intr-o calimara? Tanjim dupa vise pierdute in magura prafului si ne lasam fermecati de mirosul asfaltului dupa prima ploaie de vara. Tanjim dupa miracole, dar nu intelegem ca vin la pachet cu alte responsabilitati. Sau poate nu le intelegem valoare...

Ranim cu intensitatea iubirii. Suntem oare capabili sa ne asumam esecul fara sa ne gandim la el ca la un ultim refugiu? O data cu prima conturare a literelor pe foaia alba, fiecare picatura din sudoarea constructiei refugiului s-a transformat in esec. Un esec amar... Un esec dulce... Un esec acru... Un esec complicat... Un esec simplu...

Ironic, un esec dorit in singuratatea noptii. Devoram mirosul necunoscutului si ni-l imprimam pe corp. Ne inundam de remuscari si ganduri contradictorii. Si totusi continuam sa tanjim...

Tanjim dupa tentatii, dar se intampla sa nu le mai putem face fata. Lasitatea sa fie arma sigura impotriva lor? Pana nu de mult, am fi fost jigniti la asocierea cruda cu lasitatea, dar acum o privesc din perspectiva unei novice.

Seductia si razbunarea ar trebui insotite de un manual cu instructiuni de utilizare.