Tanjim...

E cald. De mult nu a mai fost atat de cald. Lumea pare oprita si captata in universul personal. Caldura e de vina...

De ce ne gandim la trecut cand stim ca ar trebui inchis intr-o calimara? Tanjim dupa vise pierdute in magura prafului si ne lasam fermecati de mirosul asfaltului dupa prima ploaie de vara. Tanjim dupa miracole, dar nu intelegem ca vin la pachet cu alte responsabilitati. Sau poate nu le intelegem valoare...

Ranim cu intensitatea iubirii. Suntem oare capabili sa ne asumam esecul fara sa ne gandim la el ca la un ultim refugiu? O data cu prima conturare a literelor pe foaia alba, fiecare picatura din sudoarea constructiei refugiului s-a transformat in esec. Un esec amar... Un esec dulce... Un esec acru... Un esec complicat... Un esec simplu...

Ironic, un esec dorit in singuratatea noptii. Devoram mirosul necunoscutului si ni-l imprimam pe corp. Ne inundam de remuscari si ganduri contradictorii. Si totusi continuam sa tanjim...

Tanjim dupa tentatii, dar se intampla sa nu le mai putem face fata. Lasitatea sa fie arma sigura impotriva lor? Pana nu de mult, am fi fost jigniti la asocierea cruda cu lasitatea, dar acum o privesc din perspectiva unei novice.

Seductia si razbunarea ar trebui insotite de un manual cu instructiuni de utilizare.

Alice Nastase

Sunt putine repere pe care un tanar le poate gasi in societatea de astazi. Sunt si mai putine exemple de viata, de putere, de respect si de dragoste. Oamenii de calitate sunt rari. Oamenii puri in exterior si in interior sunt o comoara.
Alice Nastase este una dintre acele femei pe care le privesti si iti doresti sa faci parte din lumea lor. Nu sunt cuvinte mari, sunt sentimente pe care le hranesti zilnic dupa ce primesti cate un semn de la ea. Acele semne se regasesc in fiecare cuvant pe care il scrie pe blogul ei. Acolo are o alta familie, pe care o trateaza cu aceeasi seriozitate si caldura de fiecare data.
Alice m-a invatat sa apreciez modestia si sa o caut. Alice m-a invatat sa imi doresc maternitatea. Alice m-a invatat sa apreciez omul de langa mine nu doar printr-o privire, ci printr-un gest sau cuvant, indiferent daca imi este sau nu cunoscut. Alice m-a invatat sa iubesc mereu fara regret si sa imi calauzesc pasii cu inima pura.
Alice a fost o necunoscuta pentru mine, dar am invatat sa o cunosc. Eu inca ii sunt o necunoscuta. Poate cu timpul nu voi mai fi.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase Alice. Si totusi.... ce mic pare acest "multumesc" raportat tie.

Harta si oglinda

Am incercat sa cantaresc timpul, dar nu am folosit instrumentul corect. Avea un defect si am inteles ca dureaza pana sa ti-l asumi. Am renuntat o perioada la mine, dar nu am renuntat se pare, la dorinta de a ma juca uneori cu literele. Vreau sa ma ridic incet.. dar sigur. Vreau sa privesc persoana din oglinda si sa o recunosc cum facem acum mult, mult timp. Uneori avem nevoie de timp, dar din pacate, fara sa realizam, timpul se transforma intr-o pauza lunga lunga. Ne pierdem in propriul labirint si cand ne dorim sa iesim realizam ca nu am luat o harta sau o busola cu noi. De ce? Pentru ca nu ne asumam la inceput esecul; pentru ca indiferent de greseli ai nevoie de lectii.
Nu am harta pentru a iesi, dar ma hranesc din realitate acum. Dupa o perioada in care am uitat de mine, trebuie sa ma infrunt.
Ai simtit o teama inainte sa te privesti in oglinda? Eu simt asta.....
In mod ironic harta ma va conduce la oglinda.